Cravata lui Patric

Foto - Cornel Lazăr
Scriam mai jos despre Patric şi cravatele lui înflorate. Sper că se observă ceva aici...

Singurătăţi

"Soarele... cel trist şi roş..."

...mai multe cadre aici...

Un om luminos

Intrasem în liceul industrial energetic, după un examen sever, aproape ca la facultate. În prima zi de şcoală am ratat deschiderea festivă. Lăsat de tata în gazdă la o familie marginală, demnă de romanele lui I. Peltz, sau mai degrabă ale lui G. M. Zamfirescu, mă împiedicasem în amănunte cărora ulterior le-am aflat farmecul. Farmecul vieţii de mahala. Pe strada al cărei nume l-am uitat aveam să mă chinuiesc un an; şi-am plecat de-acolo în cea mai cumplită zi a vieţii mele. Era (au demolat-o în anii '80) pe lângă Cimitirul evreiesc. Vecinătatea nu-mi da fiori de spaimă nici când mă întorceam noaptea cu tramvaiul de la nişte neamuri domiciliate în Rahova. Umblam febril, cu ochii după fete şi cărţi. Ce romane am scris atunci, aruncate, desigur, în focul din soba de tuci a odăii ce da direct în curtea păzită de-un dulău fioros!

Evident, curiozitatea şi dorinţa de-a circula per pédes, ca să memorez pe unde trebuie să merg spre liceu, adăugaseră ceva suplimentar neîndemânării mele de ţăran aflat a patra oară în Bucureşti. Aproape toţi elevii erau înăuntru. Un profesor postat în uşă îndruma întârziaţii. Să fi fost celebrul Bidihon? Parcă-i văd chelia şi mustaţa veşnic de pază, gata să ne măsoare lungimea părului prin introducerea falangelor în breton şi să ne trimită la tuns regulamentar, la frizeria de peste drum! Am găsit clasa anului I-B la parter, a treia pe dreapta. Uşa era deschisă. Diriginta, la catedră, făcea apelul. Sau ţinea deja o cuvântare bine simţită, de profesoară de matematică şi secretară BOB pe liceu? Ce femeie! Îmi voi aminti cu drag toată viaţa că-i datorez faptul de-a nu fi învăţat „ştiinţa ştiinţelor”! Ba, mai mult, graţie dânsei am şters din memorie bruma de cunoştinţe dobîndite în şcoala generală. Ei, distinsei doamne Constantinescu (tovarăşă nu i-a zis niciun elev, niciodată!), îi aduc mulţumire că-n loc să devin element de vârf al economiei socialiste, am ajuns... ce-am ajuns, şi nu e cazul să insist!

Diriga m-a primit alert şi m-a trimis în banca a treia, rândul de la perete. Băncile aveau două scaune rabatabile. Un loc al celei destinate mie era deja ocupat. N-am apucat să văd sau să memorez figurile colegilor. Doar faţa băiatului de lângă mine. Şi mi-e imposibil să o pot uita. Aparţinea tipului de om numit popular bălan, nu prea lesne de găsit nici atunci, nici acum, când predomină genul brunet, ciocolatiu. Părul de culoarea spicului copt, suficient de lung încât frumuseţea să-i fie vădită, era îngrijit pieptănat, cu cărare pe dreapta. Aşa l-au păstrat fotografiile din acei ani, făcute de colegul nostru Cornel (nu Dinu!) Lazăr, zis Lăzărică, încă de pe-atunci fotograf de modă şi autor de filme underground. Avea ochi albaştri, de-o limpezime fără cusur, neîmpâcliţi de traseul vieţii, sinuos ca multe altele, dar singular prin reuşite. Pielea foarte albă trăda un soi de moliciune a muşchilor, drept care posesorul nu se implica în bătăi caracteristice vârstei; nu-mi amintesc să fi excelat în sport, altfel decât în calitate de portar al echipei de handbal. Sigur purta costum bleumarin, uniforma obligatorie ce putea fi elegantă dacă era întreţinută bine. Colegul meu de bancă, primul meu coleg de bancă din liceu, avea, pot să jur, simţul distincţiei naturale. Nu mai reţin dacă miercuri, 15 septembrie 1971, afişa una dintre ulterior celebrele sale cravate late, cu înflorituri, cumpărate de la Fondul Plastic. Sigur, anii următori, el era unicul dintre noi care purta astfel de piesă vestimentară. Şi ceas de buzunar cu lănţic, şi vestă de culoare neagră, şi multe fleacuri de efect, ce-i veneau bine şi asortat, nu strident, cum ne stătea nouă, când îl imitam. Aşa s-a purtat în tuscinci anii de liceu. Senzaţia transmisă de la prima noastră întâlnire, şi pe care am conştientizat-o recent, era de luminozitate, de om luminos.

Am trăit destule întâmplări specifice adolescenţei, cât să nu le uităm vreodată, dar ne-am despărţit, plecând în armată, ca şi când nu le-am fi trăit. De ce ne-am regăsit peste ani, în 1996, ca şi cum abia ne despărţisem? Răspunsul poate fi bănuit. Din acel an, al presupuselor schimbări politice în bine, ne-am văzut deseori, fără planificare şi fără să ne strângă vreun proiect comun. Iar când a fost să-l putem face, n-a fost să fie... N-a mai fost să fie!

Petre Marin - căci despre el vorbesc - a primit porecla „Patrik” în primele săptămâni ale trimestrului I. L-a „botezat” aşa colegul cu care am stat în bancă restul anilor de liceu, Tomiţă Stoicuţ (azi redactor la o televiziune foarte comercială), cel ce ne-a blagoslovit pe toţi cu nickname-uri (anticipând parcă lumea virtuală de azi), fie prin anagramarea numelor, fie prin americanizarea lor. Patrik a fost unicul care şi-a transformat porecla în renume - Patric Petre Marin. A murit în 8 decembrie 2010, într-un accident stupid. Plecase la filmări pentru episodul următor, al uneia dintre puţinele emisiuni TV care pun în valoare ceva, evidenţiază o reuşită, un gest frumos, o afacere de succes: „Banii noştri”. Iar Patric nu discuta acolo despre bani, ci despre noi, despre ce am ajuns, ce ar trebui să fim, ce am putea să fim...

Lumina omului care mi-a fost primul coleg de bancă în liceu stăruie în ochii mei şi e tot mai puternică pe măsură ce timpul până la reîntâlnirea noastră se împuţinează. Dar eu am încă datorii neachitate...

(publicat în LITERE, ianuarie 2012)

Iarna. "Concept" foto!

...mai multă filosofie d-asta, alb-neagră, pe facebook...

Iarna pe stradă

...mai multe pe facebook, plus un amurg...

Ninsoarea electrică

Vis fără politicieni

Anatol France descrie, în "Crima lui Sylvestre Bonnard", un vis al personajului principal despre o zână. La un moment dat, zâna spune: "Eu sunt ieşită din închipuire. Cineva mă visează şi eu mă arăt! Totul nu e decât un vis, şi fiindcă nimeni nu te visează pe dumneata, Sylvestre Bonnard, dumneata nu exişti!"
Mă întreb - oare pe "liderii noştri" chiar îi visează cineva? Există ei oare în realitate şi merită să-ţi cheltuieşti viaţa descifrându-le gângăveala? De multe ori am această îndoială...
Nu vreau să par înţelept ca un... chinez, că nu sunt. Indivizii ăştia există doar pentru că-i visăm noi! Dar dacă nu-i mai "visăm" (=votăm), este că toate jigodiile astea dispar?
Vă rog să continuaţi, eu cred că am un coşmar...

Stâlpi electrici

...la dorinţa lui Aurel Gherghel, am pus aici câteva imagini luate în 2004 cu un aparat de 3 megapixeli...

Noaptea de 7 februarie 2012

...mai multe detalii pe facebook...

Cine va fi urmaşul lui Băsescu?

Dacă Mihai Răzvan Ungureanu (nu suntem rude!) a fost desemnat prim-ministru, şi va trece, şi va rezista, următorul preşedinte (după amicul meu Băsescu) va fi George Maior!

04 februarie 2012, înainte de zori...

...deşi alb-negru, poza asta e luată la ora 5 dimineaţa, prin fereastra camerei. Apoi am ieşit afară... Adică aici, unde daţi click!

Viscol, 03 februarie 2012

...mai multe pe facebook...

Scrisoare fără dop, adică deschisă

„Băsescu trebuie să stea!

Să stea dracului odată!”

Domnului preşedinte Traian Băsescu,

la Palatul Cotroceni

(unde nu-i vine să stea degeaba!)

Dragă Traiane,

Îmi permit să-ţi vorbesc aşa, la per tu, din câteva motive, pe care sunt convins că le vei pricepe, dacă o să ai răbdare să asculţi ce-ţi citeşte secretara când citeşte cu voce tare ce-ţi scriu eu aci.

Mai întâi, ca vârstă, ne despart vreo patru ani jumate. N-aş putea să-ţi spun „nene”, decât dacă iau în considerare faptul că la băutură ţii mai mult ca mine. Legat de băutură, şi mie îmi place whiskyul, ca şi ţie, nu contează marca, numai să nu-l plătesc eu. Şi îmi place vinul de Murfatlar, plus femeile cu faţa rotundă, sprintene la minte şi fâşneţe în alte părţi ale trupului. Iar unui preşedinte care deseori etalează preferinţe asemănătoare, cum să-i spui „domnule” sau „domnia voastră”? Ce, e Rege?

Apoi, am făcut şi eu parte din Marina Militară, puţin după ce tu te îmbarcasei. Tot în cartierul constănţean Coiciu am fost instruit, şi tot cu pifanii ne băteam la Katanga, poate mai ţii minte cârciuma...

Dar îmi permit să-ţi spun pe nume fiindcă te-am votat la realegere, în 2009, deşi nu m-ai convins niciodată că eşti altceva decât un foarte abil şi descurcăreţ cacealmist, care musai va rămâne pe funcţie. Iar eu vreau să stai dracului pe funcţie! Mi se pare normal să iau apărarea unuia blamat de opinia publică, părăsit de sfetnici, de tovarăşii de prăduieli, de intelectualii de curte, părăsit până şi de Mircea Cărtărescu, pe care l-ai decorat degeaba şi i-ai făcut reclamă gratis! Consider că trebuie să stai din câteva raţiuni de stat, pe care am să le enumăr mai jos:

- Ai inventat celebrul slogan „Aici sunt banii dvs.!”, afişând pancarte pe marginea şoselelor, iar proştii n-au înţeles nici azi ironia. Dacă a mers cu aia, de ce n-ar merge şi cu astea de-acum, gen „modernizarea statului”... Cum să distrugi mai bine, decât modernizând pe hârtie?

- Ai patentat reparaţiile de mântuială pe autostrăzi şi şosele. La cât de multe drumuri sunt azi neterminate, şi la câţi asfaltişti mănâncă din palma ta, cum să laşi funcţia în care ai ajuns, de unde poţi gestiona fără probleme, prin interpuşi, miliardele aflate în continuă volatilizare?

- Ai destrămat CFR, pretinzând că-l faci eficient. Mai e un pic de păpat din ceea ce înseamnă osatura oricărui stat, cum să laşi treaba neterminată?

- Ai pus pe brânci sindicatele încă de prin 1997-1998. Acum, cu noul cod al muncii, faci din muncitorime o marfă de vândut la preţ derizoriu. Nu lăsa treaba neterminată, fă sclavi din ăia care nu ştiu să fure. Merită!

- De flotă nu se mai vorbeşte, parcă nici n-a avut România vreodată aşa ceva. Dar Tarom încă mai funcţionează. Cum dracu?

- Se pare că, iniţial, ai fost exclus de la împărţania domeniului energetic, dar ai recuperat odată ajuns preşedinte. După ce te-ai răstit la „băieţii deştepti”, de credeam că le iei capetele, n-am mai auzit nimic. Acum, că poţi pune motivul privatizării pe seama nemiloşilor de la FMI, este momentul comisioanelor grase la ce-a mai rămas din sistemul sanguin al statului. (Cum ce e aia sistem sanguin? Nu poate să-ţi explice secretara?) Nu lăsa pe alţii să apuce vreo bucăţică, la ce mama dracului te-am ales preşedinte?

- Ţi se datorează, spun cei care cunosc dedesubturile politicii din ultimii 10-15 ani, lansarea la apă a celor mai multe femei, de la omniprezenta Udrea, la uitata Şandru. Ce nu pricep invidioşii sau impotenţii care îţi poartă pică, e că femeile reprezintă partea cea mai bună din populaţia României. Orice statistică în domeniul sportului arată că fetele noastre au câştigat mai multe medalii decât băieţii. Şi-atunci cum să nu-şi merite locurile în frunte? Sunt multe femei talentate la politică, nimeni nu le-ar putea scoate la produs mai bine ca tine! Apropo de-asta, unii te condamnă că ţi-ai împins fiica în Parlamentul european. Eu cred că fata n-a demonstrat tot ce poate. Acum, că are experienţă, merita să fie ministreasă. De Externe cel mai bine. Că se plimbă prin toată lumea. Pe degeaba!

- Ai dreptate în privinţa aurului de la Roşia Montană. Cum dracu să laşi acolo frumuseţe de comoară, pe care generaţiile următoare să o scoată fără cianuri? Nu te lăsa, prostimea o să te creadă când îndrugi minciuni despre locurile de muncă! Te-a crezut mereu! Şi când ai plâns, te-a iertat!

- Ai condamnat cu tămbălău comunismul, în Parlament. Naivii au luat-o în serios, „condamnaţii” au făcut gălăgie până s-au prins că e altă cacealma „stil Băse”. Mai sunt destule de sancţionat viguros, din gură, că nu te costă nimic. Mă mir cum de ai ratat momentul să ieşi primul în Piaţa Universităţii şi, cum ai înjurat sindicaliştii şi pe ziarista aia, să fi înjurat iar sistemul ticăloşit, mogulii, mafia judecătorească, hoţia de prin ministere, birocraţia care omoară România şi tot ce-ai blamat la mişto de când te ştim în politică. De-aia zic să mai stai, că trebuie s-o vedem şi pe-asta: un preşedinte de stat protestând în piaţă contra corupţiei din statul său!

- Ai condamnat mereu, foarte vocal, corupţia; ai fost imparţial cu activitatea procurorilor specializaţi, câtă vreme au făcut ce-ai dorit. Dar tot tu ai recomandat o serie de „aleşi”, care nu s-au dovedit nici mai cinstiţi decât popii, nici mai puţin hoţi ca unii afacerişti din ţări orientale, ce fac averi la noi ca-n 1001 de nopţi. Mulţi primari „garantaţi de Băsescu” au expirat rapid, ca orice marfă contrafăcută. Nu trebuie să-i laşi de izbelişte, aminteşte-ţi doar că destui, corijenţi la matematică, au uitat tabla împărţirii!

- Dar motivul principal pentru care trebuie să stai ţine de fosta calitate a ta, aceea de comandant de vapor. Precum ştim, orice navă avariată, în curs de scufundare, este părăsită de echipaj în ordinea inversă a gradelor, comandantul fiind ultimul care pleacă. Dacă pleacă! Recensământul recent arată că din ţara noastră au „dispărut” deja mai mult de un milion de români. Tu, Traiane, sunt convins că n-ai să abandonezi România până nu pleacă toţi de pe-aici!

Altfel zis, în calitate de comandant, trebuie să rămâi la timonă până când România se duce la fund complet! Atunci ţi-ai îndeplinit misiunea!

01.02.2012

...câteva în plus pe facebook...