ALAMBICOTHECA - decembrie 2014

Un exemplu de urmat

 Românii cu preocupări intelectuale au prostul obicei de a se aşeza de-a curmezişul drumului tocmai când căruţa pare să meargă normal. Oameni cu destule calităţi, truditori ai vreunui domeniu spiritual, după ce-şi fac „un nume” şi, eventual, un rost în societate, capătă deodată „feldeinţa” statuilor guralive, imposibil de convins altfel decât prin demolare. Şi de unde până mai ieri au tăcut filosofic, dacă nu programatic, odată căzută botniţa, de multe ori imaginară, ce le fonfăia exprimarea liberă, ne pomenim cu ei în mijlocul arenei publice, arogându-şi merite curat închipuite.

   Istoria ultimilor 25 de ani este pilduitoare. Înainte de căderea lui Ceauşescu, doar vreo 3-4 intelectuali îndrăzniseră să ia poziţie publică împotriva aberaţiilor comunismului de coloratură legionară instaurat de clica „geniului carpatin”. După lichidarea liderului în cel mai pur stil stalinist, şi după ce au căpătat voie de la poliţie, au răsărit opozanţii, dizidenţii, rezistenţii, cenzuraţii şi tot soiul de alţi viteji, de ne întrebăm şi-n ziua de azi, frecându-ne la ochi, unde am trăit de n-am aflat nimic despre cruntele lor fapte de arme?! Oportunismul n-a fost inventat atunci, la 1989, ci este o mentalitate străveche, şi nu doar a românilor. Noi ne manifestăm cu asupra de măsură, alţii mai cu modestie. Să nu recunoaştem însă meritele publice ale celor care le dovedesc, asta pare, într-adevăr, un specific foarte local. Ne amintim că una dintre „durerile” ce părea să înjunghie elitele băştinaşe suna astfel: „N-avem şi noi un Havel al nostru! Ei, dacă am avea şi noi un Havel!...”. Frişca literaţilor şi a ziariştilor, cea care a dat tonul discursului public după 1990, nu era atât de expirată ca să nu ştie că România avea un scriitor, un opozant, un intelectual, un militant cel puţin de calibrul lui Havel, dacă nu peste. Numele lui: Paul Goma.

   Să ai la îndemână un nume purtat de o mişcare istorică (Mişcarea Goma pentru drepturile omului 1977), şi să nu faci din el un brand de ţară - iată o atitudine despre care putem spune colocvial că e o prostie fără pereche! Sau este, jalnic de omenesc, manifestarea unei acre invidii, ale cărei rădăcini se înfiripă din 1971, când Goma (trăitor în România comunistă) şi-a văzut romanul Ostinato publicat la cele mai prestigioase edituri occidentale (realitate greu digerabilă pentru confraţii scriitori, tămâiaţi la intervenţia organelor de partid cu tiraje confidenţiale pe la edituri de provincie). Pe de altă parte, explicaţia stării de lucruri ce-a făcut din Goma proscrisul de serviciu al tuturor refulaţilor, se găseşte în atitudinea lui clară, fără compromisuri în chestiuni publice şi de principiu. Debutul acestei situaţii e consemnat în vara lui 1989, la Paris, unde Paul Goma era folosit de Monica Lovinescu drept „armă de atac” împotriva celor care - i se părea intelectualei despre care s-a spus că dirijează „guvernul din exil” al României - voiau să o detroneze! Scrie Paul Goma: „...prietenia cu M.L. şi V.I. începuse a cunoaşte momente stranii, sucite, de neînţeles (şi de neacceptat). Le luasem ca pe nişte incidente, inerente relaţiilor (prea) îndelungate, precum şi tensiunii în care ne aflam cu toţii, atunci - însă îmi imaginam că, secundare fiind, nu puteau periclita esenţialul. Din nefericire, nu s-a întâmplat cum sperasem. «Secundarele» s-au repetat, s-au înmulţit, iar după 22 decembrie 1989 au copleşit, sfârşind prin a sufoca prietenia noastră. Partea mea de vină în această catastrofă? Probabil aceea de a nu fi acceptat ca pe altarul prieteniei cu orice preţ să sacrific adevărul, în general, în special ideea despre contractul moral numit prietenie.” (Paul Goma, Scrísuri, III, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2014, pag. 105)

 Când se va scrie istoria corectă, nu boită, a perioadei contemporane, cercetătorul va trebui să ţină seama de indubitabila realitate: opţiunea Monicăi Lovinescu de-a face „politică” literară, cedând linguşitorilor, a dus la ruptura intelectuală a societăţii româneşti. Apoi chiar la degringoladă şi autism, din care se salvează puţini: cei care, ca Paul Goma, nu jertfesc adevărul pentru nicio funcţie, nicio prietenie.  

(LITERE - decembrie 2014)