joi, 23 aprilie 2015

ALAMBICOTHECA - aprilie 2015

La început a fost avântul

Drept să fiu, cred că exagerez un pic atribuind o energie specifică tinereţilor impulsive acelui moment nebulos din biografia domnului profesor Tudor Cristea şi a mea, când am decis împreună să facem o revistă literară la Găeşti. Nici dânsul, nici eu nu mai aveam vârsta la care orice pare posibil. Amândoi experimentaserăm publicistica în diferite publicaţii, ştiam cu ce se „mănâncă” meseria de colaborator ocazional sau permanent. Invitaţii la scris în reviste conduse de te miri cine, cu plată sau gratis, nu ne lipseau. Ba chiar, de nu mă înşel, domnului Cristea i se oferise postul de redactor-şef-adjunct la un ziar guvernamental, urmând să se ocupe de cultură. Dar câtă independenţă are un adjunct şi cât rezistă un guvern în vremurile noastre, democratice fără îndoială? Şi cum să fie liber un literat într-un sistem supus prin definiţie regulamentului de ordine interioară? Să „faci” cultură sub auspiciile puterii înseamnă într-un fel condiţionare ierarhică, măcar la nivelul aparenţelor, dacă nu şi-n profunzime. Te poţi preface că n-ai auzit de-un autor care „combate bine” pe cei care „sug sângele poporului”, dar nu refuzi fără consecinţe pretenţia fiicei de ministru care ţine morţiş să-şi vadă figura în ziar şi la televiziune, ori numele însemnat pe-o carte, editată cu bani negri de-un comerciant de ISBN-uri. (Vă amintiţi cazul economistului care scrisese câteva poezii, publicate în studenţie, şi pe care le-a editat în volum după ce ajunsese prim-ministrul unui guvern de toată veselia?) Un scriitor poate să-şi câştige existenţa dintr-o profesie oarecare, ale cărei drastice reguli nu-i afectează libertatea de creaţie. Integrat sistemului statal de administrare a culturii, el devine un funcţionar, se poartă ca un funcţionar, scrie ca un funcţionar şi mai ales gândeşte ca un funcţionar. Nu poţi să revoluţionezi nimic dintr-o funcţie oficială. Iar un scriitor care nu-şi propune să răstoarne percepţia comună, conformistă, mărturisind prin scris la ce a fost martor, degeaba scrie!
Lucrurile astea le gândeşti şi le crezi la tinereţe, când ai iluzia că poţi muta munţii. La maturitate, elanul se domoleşte natural, proiectele de-a schimba lumea rămân în seama revoluţionarilor de profesie, te rezumi la ce ştii că ştii să faci, la ce-ţi dă siguranţa unui rezultat palpabil cu oricare simţ. O revistă literară aşternută pe hârtie poate fi văzută, pipăită, mirosită, auzită (când e citită cu voce tare), eventual gustată de cine are curiozităţi culinare celofibrice. Totuşi, asemenea materie culturală necesită alt simţ, al cărui nume rămâne la discreţia evaluatorilor. Dincolo de obiectul în sine, care poate fi frumos conceput grafic, tipărit pe hârtie luxoasă, consistent ca număr de pagini, o revistă (se) impune - ştie oricine - prin program, prin calitatea literară a textelor, prin notorietatea autorilor invitaţi sau prin impetuozitatea debutanţilor. Estetica nu-i ultima spiţă ce poate rotunji impresia finală. Nici reclama nu strică, în zilele noastre ghiftuite cu „producte” mai mult sau mai deloc utile.
Şi mai este ceva ce atrage fără greş: polemica! Polemica dă zvâc, dă contur, dă relief, dă personalitate, dă - în definitiv - viaţă oricărei publicaţii. Cine crede că o revistă fără nimic polemic există, se înşală. Literatul de oriunde, şi literatul român mai cu seamă, este o fiinţă care nu reacţionează la „critica constructivă”, la opinia onestă, exprimată elegant, la studiul de substanţă referitor la opera sa. Toate astea i se par cuvenite. El nu deschide o revistă ca să afle ce-i nou, ci se duce direct la pagina unde sunt rândurile scrise de el, despre el sau - ferească Daimonul! - contra lui. Orice îndoială asupra textelor sale, exprimată cât de voalat, i se pare o înjurătură; orice ironie îi cade greu la ficat, macerându-i-l mai abitir ca vodca „Săniuţa”; orice aluzie la fapte blamabile, pe care el le-a comis, nu altcineva, e considerată atac la persoană. Vai de cel care îndrăzneşte asemenea faptă! Nu va fi uitat niciodată!

 Ştiam toate astea când am început, domnul Tudor Cristea şi cu mine, să conturăm revista LITERE. Ce-am reuşit să facem, ştie deja istoria literară.  

(LITERE - aprilie 2015)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu