miercuri, 17 iunie 2015

O glumă literară

Pomana lui gârbea-cel-mic

- avancronica unui festin iminent -

De-ar fi vrut, D.-S. Boerescu putea să fie unul dintre cei patru-cinci analişti politici de top, cu verb, adverb şi, evident, adjectiv providenţial în publicistica română trecută, actuală şi viitoare. Au nu prevăzuse el decesul purcelului botezat cu duioşie gârbea-cel-mic” (orice aluzie la persoane publice este nu doar exclusă, ci şi nea-oş-venită!)? Îl prevăzuse, dar nu-l prevenise; şi cum zise, aşa fu! Tulburător al opiniei comune, amant al substantivelor de gen feminin, post-modern combinate (vezi titlul revistei artPANORAMA), DSB-eul îşi neglija glorios virtuţile profetice. El ezita să-şi televideze opiniile premonitorii, precum evita să-şi lase barbă, asumându-şi rolul de animotor al sleitelor energii literare strămoşeşti, de pescuitor în ape dulci şi bălţate (adică ape de bălţi!), dând cu băţul fie pe la Ciocăneşti (să trăieşti!), fie pe la Strachina (asta când nu semna contracte şi cecuri de călătorie pe la Berlin, Budapesta ori Călăraşi).
Veţi crede că vreau să bag baioneta ironică în trupul de litere al prietenului nostru. Ei bine, nu-i aşa! Tot ce voi, este să-l împing pe amic în braţele vânjoase şi excitante, pline de păr şi bani, ale politichiei dâmboviţene. Acolo, sufocat de îmbrăţişarea post-totalitoantă (apud Luca Piţu) a poantei cu meclă de toantă, fâşneţul panoramist ar face exact ce-i lipseşte ca să fie un editor de renume: bani! Atunci ne-am vedea opurile şi ofurile tipărite, cărţile atent primite, turneele de promovare nesfârşite. Dar fiecare cu ale lui, după număr şi CUI... DSB-eul ştia ce face, dar nu ştie totdeauna ce spune; mai bine zis, nu ştia că verbele aruncate ca vorbe şi (în) vânt pot da naştere unor situaţii. Cum este şi acesta de care vreau să dau samă în rânduri culese la computer şi tipărite... acolo unde sunt ele tipărite. Deci, să nu lungesc preambulul şi să clickez play în display-ul maşinii virtuale de naraţionat fantezii a-gnostice.

Botezul, fără agheasmă, busuioc şi cădelniţă, fusese comis în primăvară, când individul (deşi termenul pare excesiv în zona sa de referinţă, îl menţin din considerente stilistice nu prea limpezi) cântărea maxim 55 kg în viu. Cap de familie (tuns nr. 1 în iulie, şi nestându-i rău, după unele păreri avizate), Mitică Unguroiu fu nevoit să înstrăineze (citeşte - să vândă la persoane diferite) pe fraţii (literar s-ar spune confraţii, dar adevărul e mai simplu, cam ca scăfârlia lui C.T. Popescu, redactor-şef la Adevărul: cei trei erau născuţi dintr-aceeaşi scroafă!) lui gârbea-cel-mic. As al afacerilor păguboase, Mitică investi bruma de câştig financiar în una pereche blugi pentru fată, două perechi de tenişi pentru băiat, un pachet de Tchibo pentru soţie, cafea de import, nu de producţie autohtonă, desigur. Şi câteva CD-uri cu muzică blues, pentru urechea personală, prilej de ceartă neîntreruptă vreme de 14 zile cu cine uşor se poate bănui. Obligat să îngraşe unicatul porcin, apoi să-l sacrifice, Mitică al vostru lansă un program ştiinţific de îmbogăţit patrupedul. Evident, program nesprijinit de Gavrilescul agriculturii (ministrul conducând - inutil de precizat că în mod dezastruos - un minister considerat specialitatea guvernului ţărănist). Oarece fonduri neguvernamentale, ca şi un ajutor nerambursabil, constând în zer, tărâţe, ogrinji, crescătorul obţinu de la nişte rude ale sale, oameni cotaţi printre cei mai avansaţi (cu circa 10-15 kile/cap de efectiv) profesionişti autohtoni. Aplicând ca la carte (Manualul porcarului amator, Ed. CONcina, 1994, 204 pag, in-folio, copertă imitaţie de şorici!) metodele moderne, Unguroiu izbuti doar să streseze animalul. Care se îmbolnăvi de bulimie reflexivă, sindrom de supra-ponderalitate şi psihoză regresivă cu manifestări atipice de vietate ce refuză cântărirea. Boli tratate cu tradiţionala pastă din găinaţ de curcă, seu de oaie şi prăştină fermentată.
Aici este locul să insertăm o piţulă polemică şi amicală, orientată spre Magistrul din Cajvana, mentorul nostru. Recentul dumisale capodop, La Cafeneaua Hermeneutică, învalahizat în ediţiune remaniată la editura Nemira, anul curent (1998), conţine, la pagina 263, episodul - naraţionat în registru proto(-şi-)cronic - descoperirii făcute de cele două consătene cajva-nene a găinaţului de pasăre ca hormon de creştere a porcinelor necolectivizat(oar)e & personale. De va fi arogând Magistrul prioritate ubucovineană în cestiune, pentru con-săteni, nu am sciinţă. Dacă o face, vreau să (nu) îl dezamăgesc semnalând că „descoperirea” e cunoscută pe meleagurile drăculeştene cam tot din perioada obsedantului deceniu. Care deceniu, iată, îşi merită sintagma predistă, făcându-şi aci un pui de loc! Pesemne că nevoia învaţă gospodarul - vezi poveştile creango-frânceşti; dar e un semn că Ideea (eidos, pentru spiritele fine) plutea în aer! Desigur, insolitul procedeu de nutriţie suină, cu rezultate uimitoare în plan ...economic, nu va fi fost înregistrat la OSIM, nici nu va fi făcând obiect al vreunui studiu gagademic, nice nu va fi obţinut recunoaştere internaţională. Decât, poate, dacă va fi brevetat de un alogen fără prejudecăţi, evident neconsumator de carne & producte porcine, şi pus în practică la vreun combinat porcicol din te miri ce ţară apuseană. De unde va fi importat, în cadrul programelor ASAL, FESAL sau BESAL, drept know-how, plătind paraii luaţi cu împrumut de la o bancă multinaţională, condusă de un chinez, renumitul - transcriu după ureche - Itz Ick Qin Hă. (Am încheiat notiţa şi-am închis portiţa).
Dar purcelul gârbea-cel-mic nu se vindeca, şi trăgea la frigăruie. Intrat la grele dileme, pleşuve au ba, Unguroiu avu de ales între a (între)ţine un animal ce-şi lăţea spinarea şi-şi umfla stratul de grăsime sau a-l sacrifica cu folos îndoielnic. Pentru cunoscători, explicarea warum-ului, e la fel de utilă ca introducerea la Scrisoarea despre umanism. Pentru necunoscători, este identic. Aşa că voi trece rapid peste motivele ce-l împinseră pe Mitică la hotărârea, dignă de-un erou rebrenian, a sacrificiului porcinei. Bietul gârbiţă! Ce coşmaruri trăi el în noaptea când zeiţa Iris îi aduse visul prevestitor, acela în care el, porcul, se visa cârnaţi, şunci afumate, friptură la grătar, caltaboşi, tobă şi ale specialităţi primitive, obişnuite popoarelor mai puţin sau de curând civilizate! Ce lacrimi stupide izvorâră din ochii mici, albaştri, nedotaţi cu lentile de contact, nici ochelari cu ramă de metal, dar îngropaţi în zeama netopitelor unturi! Ce suspine şi grohăieli tandre, desprinse din trecutul nostalgic şi lumina orbitoare a zilelor de vară, când numele şi persoana sa porcină se văzuseră în pagina 26 a numărului 9 din Art-Panorama ! Ce regrete că toate s-au scurs, ca petele pe rochiţa Monicăi (nu Levinsky, alta!), că totul e trecător ca succesul în artă şi-n afacerile editoriale, că nimic nu va mai fi ca pe timpuri (noi, De Regiune Superior sau Basca Ambundenţei) etc. etc.
Sosi şi ziua tăierii. Ritualul este bine ilustrat literar de nume ilustre, aşa că nu insistăm cu încercarea executorie în polytropia porcului. Ne vom rezuma la notarea succintă a operaţiunilor (că operaţii nu prea le putem spune). Deci, iată cum se ucide un porc:
(demo for shareware version only)

00. se pătrunde în cocină, cu vorbe amăgitoare, să nu agităm spiritele;
01. se prinde cu o frânghie piciorul păunescului, cel din dreapta-faţă;
02. se scoate porcul din coteţ, cu opinteli şi înjurături prietenoase;
03. se înhaţă restul picioarelor, plus coada şi urechile;
04. se răstoarnă suina pe spate sau pe-o rână;
05. se înfige cuţitul la beregată;
06. se răsuceşte lama oţelită în rana indecent rânjită;
07. se proptesc genunchii în coastele animalului care se zbate şi guiţă;
08. se rostesc tradiţionale gratulări, gen: bă, tăntălăule, nu eşti bun nici să ţii de coadă!; sau: răsuceşte-i picioru’, că te răstoarnă şi-ţi tai mâna!; sau: dă-i tare, Mitică, la beregată, că-l ţinem noi să nu fugă!
09. se abandonează muribundul în chinurile morţii şi se aşteaptă pomana & ţuica de rigoare, de obicei fiartă;
10. (facultativ) întoarcerea porcului din ghearele morţii, scularea lui cu ultimul acces de voinţă, încercarea de fugă;
11. (opţional) se loveşte animalul în cap, cu lopata, securea sau târnăcopul aflate la îndemână;
12. se constată decesul, cu alte înjurături, de uşurare.

(Fine del primo tempo)


Secundo (e ultimo) tempo

Trecem peste amănunte măcelăreşti. Nu scriem o proză pe gustul persoanelor de extracţie joasă, nici nu vrem să rupem gura târgului (Mureş) cu papricaş ori arpacaş. Panoramăm peste masa întinsă bucolic în curtea lui Mitică, after hours, puţin după lăsatul nopţii, neonul discret aprins. Un foc de co(tro)ceni mocneşte sub grătarul afumat şi uns, o liotă de copii se zbenguie prin grădină, trei femei pregătesc maţele pentru cârnaţi, patru bărbaţi tranşează, din cuţite şi pahare, carnea bietului gârbea-cel-mic şi soarta literaturii de ieri, de azi şi din judeţul Călăraşi. Cei patru sunt (n-aţi ghicit, isteţilor!) Lili Dodiţă, Ică Iulian, Noru Mândricel şi Mini Maricescu, personaje importante din prozele nepublicate scrise de text-outorul ăstor rânduri. Ei discută, mănâncă şi beau; şi beau, discută şi mănâncă materia primă ce stă ca muşchi pe coloana vertebrală a porcului, în locul numit popular şale. Termenul anatomic pentru muşchiul respectiv este psoas. Însă limbajul măcelarilor ordinari a găsit un echivalent cu semnificaţii de analizat în eseuri dilematicoase - muşchiul porcarului! Gustul acestei bucăţi nu este întrecut decât de rinichiul prăjit în untură puţină, fără adaose ori condimente, şi stă alături de cotletul fript pe plită groasă de fontă, piperat şi sărat după gust, aşezat pe tipsie de lemn, înconjurat strategic de o armată crocantă de ardei graşi cruzi, sau - dacă este iarnă - nu departe de bolul vast ca un crater antic, în care afli felioare bestiale de castraveţi acri, gogoşari cu pulpa tare ca a femeilor sportive, conopidă zemoasă cu florile încreţite în oţet, ţelină cu frunza mustoasă şi vrejul erect. La îndemână, cât să nu osteneşti întinzând braţul, este obligatoriu paharul cu lichidul rubiniu, tulburel şi miresmat, ce însumează trei dintre calităţile definitorii ale vinului, anume: mult, sec şi gratis.
Acestea fiind scrise, pofta venind în răstimpul gestului, comit un break-down program, şi alerg în bucătărie, unde găsi-voi sticla de vin, tulbure şi gratis, dar nu mult, cartofii neprăjiţi, pe care şti-voi să-i tranşez de-a lungul şi de-a latul, să-i prăjesc în uleiul dublu-rafinat din floarea soarelui, să-i presar cu sare fină, şi să-i folosesc în loc de friptură, regimul dietetic interzicându-mi carnea de porc sub ameninţarea recidivei a nu-ştiu-cărei boli specifice vremurilor tranziţionale...

Pentru că, iubiţi cetitori şi de licori consumatori, sper că n-aţi uitat: aceasta nu este o proză despre mâncare, ci despre ce NU îi doresc eu amicului DSB: să intre în politică, să facă bani, etc. Căci de-ar intra în(tre) politici(eni), de-ar face bani, cine îl va opri să ajungă mare boss şi nu ne-ar mai aduna de pe jos?


(artPanorama, 1998)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu