marți, 3 aprilie 2012

Un articol care mă onorează

Semn de Carte - de Gheorghe Grigurcu
Un polemist

Polemica? În pofida aparenţelor, aceasta face parte, ca să zic aşa, „din registrul ideilor gingaşe”. Din care pricină e pîndită de abateri pe care le putem vedea prea adesea cu ochiul liber.

Una din ele e reprezentată de polemiştii „de casă”, ataşaţi unui grup ori înflorind în preajma (în umbra!) unui potentat al lumii literelor. Altă speţă de scris „bătăios” e cu atîtea năbădăi, atît de capricioasă încît nu mai cunoaşte nicio consecvenţă, nicio margine. N-are niciun Dumnezeu. Ce-ai lăudat ieri, spurci azi, ori invers, dintr-o pornire voluptuos-nămoloasă a interesului. Şi, desigur, polemica nătîngă, ce-şi propune, bunăoară, a apăra Muza comunistă, fără să omită a stropi cu noroi, bunăoară, interbelicul. Niciuna din aceste metehne nu se regăseşte în scrisul lui Dumitru Ungureanu. Părînd neafiliat niciunui cerc de interese, d-sa îşi debitează opiniile inconformiste, aşa cum crede de cuviinţă. În chip statornic, criticul ia distanţele cuvenite faţă de marasmul totalitar, ba chiar îl arată cu indexul, ca pe-o boală ruşinoasă (venerică!) pe care au contractat-o destui din autorii mai mult ori mai puţin simandicoşi, în practicarea erotismului lor pervers în raporturile cu partidul unic. Scurt spus, Dumitru Ungureanu are aerul unui om „dintr-o bucată”. Postura de „marginal” pe care şi-o arogă, publicînd cu predilecţie în cîteva reviste de provincie cu profil distinct („Argeş”, „Litere”, „Vatra”), îi acordă o libertate de mişcare pe care feluritele aranjamente şi servituţi (fie şi de „politeţe”) ale „Centrului” ar putea-o impieta cu uşurinţă. De fapt ce înseamnă a fi în „Centru” pentru un analist decît să marcheze centrul panoului de tragere? „Din afară se vede mai bine şi mai departe”, spunea un cunoscut scriitor al nostru din penultimul veac, cînd i-a fost refuzată primirea în Academie. Fiind unul dintre cei ce şi-ar putea lua drept deviză atari cuvinte, Dumitru Ungureanu se pronunţă necomplexat inclusiv asupra unor nume „grele” ori doar de circulaţie, de-atîtea ori tactic ocolite, cu o naturaleţe care nu e grobianism, cu o „punere în problemă” care nu e neapărat anatemă. „Herr Gabriel Liiceanu”, prins la strîmtoare, „dă de înţeles că nu oricine trebuie să aibă copii, nu oricine poate fi cetăţean”, riscînd o comparaţie între carnetul de şofer şi „carnetul (inexistent) de cetăţean, de om care poate avea copii”. Şi, evident pe o altă treaptă, referindu-se la Cornel Nistorescu, criticul observă că acesta n-ar fi cel dintîi jurnalist care „trece de partea cealaltă”, într-un lung şir, de la Pamfil Şeicaru la Emil Hurezeanu. Cu toate că „Preda n-a fost lipsit de-un imens talent”, romancierul a „minţit”, contribuind „din plin la justificarea noii societăţi”. Slăbiciunile acestuia ar fi „explicabile, însă nu şi scuzabile”, deoarece „alţi oameni de litere, mai valoroşi decît Preda şi ceilalţi profitori, au preferat fie tăcerea, fie traiul în sărăcie sau puşcărie”. La fel e căinat Titus Popovici, care avînd şansa a ajunge „o conştiinţă de referinţă”, a ales să devină prototipul „perfect” al „intelectualului comunist”… Însă Dumitru Ungureanu nu e un negativist negru, un „vînător” al valorilor pe care le doreşte cu orice preţ ca trofeu al unei „intransigenţe” dincolo de bine şi de rău. Cele mai tăioase incriminări lasă loc unui set de preţuiri statornice, aidoma unui alibi moral al contestării care nu se produce anapoda. Criticul are alura mai curînd a unui dascăl care-n catalogul d-sale personal înscrie admonestări ca şi propuneri premiale. Corneliu Coposu, Alexandru George, Barbu Cioculescu, Luca Piţu, Sergiu Al. George, de pildă, au parte de o caldă recepţie. O menţiune specială merită atitudinea lui Dumitru Ungureanu faţă de Mircea Eliade, apărat împotriva celor ce-l denigrează acum printr-o motivaţie tulbure: „Tratamentul la care e supus Eliade duce la luptă de clasă –, lupta celor fără de clasă (în sens nobil) contra unuia ridicat prin muncă sîrguincioasă şi viziune măreaţă, nu prin comerţ de tămîie! Nu Eliade legionarul stă-n gîtul trepăduşimii, ci Eliade istoricul şi filosoful care a demonstrat că religia este una pentru toată omenirea!”. Rînduri care, împreună cu cele ce urmează şi pe care nu mai avem spaţiu pentru a le cita, sunt de un vădit bun-simţ.

Dumitru Ungureanu: Alambichoteca,
Ed. Grupul Editorial Bibliotheca-Marcona, 2008, 276 pag.

(Publicat în România literară, nr. 11, martie 2012)

Un comentariu:

  1. Buna ziua,

    Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

    Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
    Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

    dumitru_gabriela31@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere