O metaforă

Deşi circulă pe internet ca o curiozitate, ceva distractiv, de râs ori de produs ironii după mintea şi dispoziţia privitorului, fotografia alăturată spune atât de multe că ţi se blochează raţiunea.

Este în primul rând, aş zice, ilustrarea „motorului” existenţial ce guvernează specia umană - anume, acumularea de avere. Citesc parcă, dincolo de zidul improvizat şi mobil, disperarea omului sărac lipsit de mijloace adecvate să care povara, teama că se poate întâmpla să-i pice vreo cărămidă, şi-i greu de crezut că ar putea s-o recupereze singur, furia că vehiculul este impropriu şi defect - priviţi roata din spate, dezumflată, dar cu geanta nouă, nichelată... Dar omul asta are, şi cu asta e grijuliu - altfel n-ar fi aşezat pe portbagaj acea cârpă şi n-ar fi prevăzut furca roţii dinainte cu sârme suplimentare de rezistenţă. Că a pus acel sac între cărămizi, pe unde trece braţul drept, e normal, doar nu era să-şi julească pielea inutil... Mă amuză sfoara legată de coarne. Oare ce susţine? Cărămizile nu, alt obiect nu se vede... Felul cum sunt aşezate cărămizile arată inteligenţă. Omul nu-i nici prost, nici vreo hahaleră de „meşter” din speţa aşa de abundentă pe plaiurile mioritice. E doar un om sărac în plin efort de eliminare a pauperităţii. Oare câţi ani i-ar fi necesari să-şi atingă ţelul? Sau câte generaţii?

În al doilea rând, văd aici o metaforă ce parcă n-ar necesita explicitare. Adunăm fiecare dintre noi atâtea şi atâtea lucruri, facem case, palate sau bojdeuci, îngrădim spaţiul dintre noi şi ceilalţi cu gard sau cu un Zid. Dincolo de Zid, ce se vede? O şapcă albă, picioarele în papuci scâlciaţi, şi-n rest - nimic din Om...

Şi tot dincolo de acest Zid mobil, ce pluteşte parcă prin toată istoria umanităţii, se văd un arbore şi nişte tufişuri înverzite, un gard de nuiele (alt gen de Zid!), şi acea bornă de piatră, ce pare un soi de lingam, sau vreo divinitate specifică Indiei, ţara unde a fost luată fotografia...

Să mai înşir cuvinte mi se pare de prisos...