O crimă
exemplară
Nu ştiu
cum s-a păcălit în 1969 cenzura aprobând publicarea traducerii
din engleză a romanului „Crima de la etajul 31”. Autorul, un
suedez pe nume Per Wahlöö, nu era cunoscut drept maestru al
literaturii poliţiste, nu era laureat Nobel, nici un tip capabil să
influenţeze celebrul juriu în favoarea vreunui autor băştinaş.
Erau cenzorii noştri atât de subversivi (proşti parcă nu-mi vine
să-i cred!) încât jucau renghiuri ideologiei totalitare,
supervizate de alţi decidenţi? N-aş exclude posibilitatea asta,
precum nici pe cealaltă - anume că uneori scăpau prin ciurul
controlului şi pepite autentice, dacă nu bombe cu efect întârziat,
cum e textul în cauză. Tudor Octavian a semnalat anomalia, cândva,
în anii când avea preocupări literare, nu televizual-plastice. Tot
el a emis ipoteza că, dându-şi seama ce era scris în carte,
cenzorii au dispus retragerea de pe piaţă a volumului, ba chiar
scoaterea din biblioteci. Exemplare au rămas, totuşi.
Undeva,
într-o ţară neprecizată, posibil Anglia, fiindcă moneda folosită
se cheamă liră, un poliţist primeşte sarcina să depisteze cine e
autorul unei scrisori de ameninţare la adresa patronilor unicului
concern de edituri, care le înghiţise pe toate celelalte.
Poliţistul se numeşte Jensen şi e singurul personaj cu nume
propriu din carte, restul sunt identificaţi prin rolurile
îndeplinite: Patron, Editor-şef, Nevasta patronului, Inspector de
personal, Şefa publicaţiilor săptămânale, portar, poliţist,
Şeful Poliţiei, Femeia (fostă) fatală şi Amantă, Redactorul
sportiv, Redactorul de artă etc. Concernul este localizat într-un
bloc-turn cu 30 de etaje. Al 31-lea fiind secret, puţini ştiu ce se
petrece acolo. Iar acolo funcţionează un departament în care
mogulii, în complicitate cu sindicatele şi guvernanţii, au angajat
pe toţi intelectualii lucizi, incoruptibili şi combativi din ţară,
plătindu-i cu generozitate să scrie o revistă „de opoziţie”,
cu idei novatoare, cu cele mai aspre critici şi cele mai severe
analize asupra stării de lucruri din societate. O societate în care
toată lumea are un nivel de trai remarcabil, o viaţă împlinită,
atent şi părinteşte orientată spre linişte şi lipsă de
activitate prin mass-media ce oferă preponderent distracţie la
maxim şi intimităţi de-ale vedetelor care ţin publicul preocupat.
În acea societate nu există nicio publicaţie independentă, nicio
sursă alternativă de informare, nicio variantă neconformă cu ceea
ce ziarele şi revistele concernului susţin. Iar populaţia este
mulţumită, cu excepţia cazurilor dese de sinucigaşi, probabil
victime ale abuzului de alcool, straşnic pedepsit de un mecanism
poliţienesc perfect articulat.
Iată
cum sună „fişa postului” din redacţiile concernului:
«Reportajul „adevărat” nu este cel mai bun. „Adevărul”
este un produs care trebuie manipulat cu o atenţie deosebită. În
ziaristica modernă nu puteţi fi siguri că toată lumea va tolera
adevărul aşa cum îl toleraţi dvs.! Sarcina dvs. este să-i
distraţi pe cititori, să-i invitaţi să viseze. Sarcina dvs. nu
este să-i scandalizaţi, să-i şocaţi sau să-i tulburaţi, nici
să-i „deşteptaţi” ori să-i educaţi.»
Născut
în 1926 şi mort în 1975, Per Wahlöö a fost un marxist dintre
aceia care, în ţările vestice, au sesizat întotdeauna că
socialismul este stadiul perfect al capitalismului. Nu i-a fost prea
greu să priceapă că o societate poate fi controlată subtil prin
presă, prin show-biz şi prin opulenţă materială, mai eficient
decât prin mecanisme poliţieneşti. Conceptul schiţat în roman
pare să fie funcţional azi în aproape toată lumea. „Tendinţa
naturală spre simplificare ce există în fiecare om” beneficiază
de stimulente incredibile. „Orice om preferă să se uite la o poză
decât să citească, iar dacă citeşte vreodată ceva, preferă o
sporovăială facilă în locul unei pagini care să-l oblige să
gândească sau să facă o sforţare pentru a lua o atitudine.”
Acest lucru părea evident în 1966, când a fost publicat romanul,
şi când televiziunea genera stagnare intelectuală, maladie
depistată de spiritele lucide. Cum stau lucrurile azi, în epoca
internautică?
Revista
pritocită decenii la rând de intelectuali la etajul 31 nu apare
însă niciodată. Şi-atunci, un individ se revoltă şi...
Vă las
pe dvs. să aflaţi ce s-a petrecut, dacă nu cumva, cultivaţi cum
sunteţi, ştiţi deja!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu