ACUM TREI ANI NU AVEAM BLOG...

PAUL GOMA PENTRU PREMIUL NOBEL

    Nu există un scriitor român care să merite Premiul Nobel mai mult decât Paul Goma. Distincţia nu încununează valoarea strict literară, dar nici nu e acordată pe criterii politice, geostrategice sau masonice, cum cred frustraţii. Literatura română suferă lipsa unui nume nobelizat. S-au ratat câteva momente prielnice pentru asemenea consacrare. Lucian Blaga a fost aproape de cunună. Contextul politic al vremii permitea un succes meritat, dacă nu bântuia Războiul Rece. Opera lui Blaga nu-i de o valoare mai mică decât a unor poeţi italieni sau greci (cu simpatii comuniste!), răsplătiţi mai degrabă pentru atitudinea lor cetăţenească decât pentru cea estetică. În interiorul naţiunii române, bulversate de-o lungă serie de acte politice idioate ale „elitelor” conducătoare inter- şi post-belice, Războiul Rece devenise „război fierbinte” - războiul sângelui, război intrauterin, război fratricid. Nu pot numi altfel faptul că nişte români au omorât alţi români, instigaţi de-o ideologie inumană şi mincinoasă până dincolo de limita raţiunii.

    În anii 1950 s-a dat cu piciorul şansei de-a avea un literat român consacrat de Premiu. Nu miră stupizenia organizaţiei de breaslă, incapabilă să gestioneze favorabil momentul. Lăsând laoparte motivul invidiei personale şi dezbinarea, prioritar era interesul naţional. Premiul ar fi încununat pe toţi românii, nu doar pe cel nominalizat. Blaga însă a fost boicotat de boii care trăgeau cârma Uniunii Scriitorilor încotro le indicau politrucii (pro)sovietici. Astăzi boicotul vine din partea unor aleşi dintre „ai noştri” care se comportă ca vătafii cu misie şi simbrie, nu ca promotori ai interesului cultural românesc.

    Sunt cunoscute „luptele” lui Paul Goma cu trecătorii (sau închipuiţii) lideri ai breslei literare. Aceştia nu l-au sprijinit în 1971, când, cu puţină diplomaţie, se obţinea din „cazul Goma” exact „Premiul Nobel Goma”. Reverberaţiile, în siajul portdrapelului, se puteau răsfrânge benefic asupra autorilor pasibili de tradus în limbi străine şi premiaţi. Breasla n-a venit alături de Paul Goma nici în 1977, când avea o datorie de conştiinţă faţă de popor, nu faţă de iniţiatorul Mişcării pentru drepturile omului, cum a rămas în istorie. După 1990, reprezentanţii de frunte ai US („crema cremelor”, căreia Herta Müller, laureată Nobel, i-a dat recent peste nas cu ce merită), au vrut chiar să-l izgonească pe Goma din literatura română! Nu-l mai pomenesc pe scribăreţul anonim, veleitar, trezit opozant nevoie mare şi disident... de care nu ştia nimeni!

    [O paranteză. Literat de certă valoare, a cărui importanţă culturală n-o contestă nimeni, Al. George s-a înscris tam-nesam pe lista opozanţilor comunismului, tot de el întocmită. Vorb-aia: chelului tichie de mărgăritare îi trebuia! Lui Paul Goma i s-a părut rizibil asemenea gest, tocmai din partea cuiva de la care aştepta luciditate maximă. „Pamfletul” incriminat de Al. George e o razantă punere la punct, o ironie greu suportabilă. De înţeles lipsa de (ori apetenţa pentru asemenea) umor a celui vizat. Complet de neînţeles este răbufnirea dânsului într-o insanitate precum: „...el (Goma) s-a despărţit de frumoasa sa soţie şi s-a însurat cu urâta fată a lui...” (Litere, octombrie 2010). Nu doar că Al. George minte (Paul Goma a fost căsătorit o singură dată, şi este, cu aceeaşi minunată fiinţă, pe nume Ana Maria). Dar să afirmi - şi-n scris! - despre o femeie că e urâtă - iată ceva care nu face cinste niciunui bărbat. Citind asemenea stupiditate, aproape ignori că Al. George foloseşte ideea lui Goma referitoare la România ocupată de români, fără să precizeze de unde a preluat-o!]

    Ce organizaţie profesională să-l propună pe Paul Goma la Premiul Nobel? Evident, nu Uniunea Scriitorilor din România, sub conducerea actuală. Ci - am spus-o de-astă toamnă - Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova. Sunt convins că acum, după aşezarea apelor politice la Chişinău, oamenii de ispravă de acolo vor şti să joace pe cartea câştigătoare. Nu-i nevoie să explic eu cum şi de ce, nici că singurul scriitor român (re)cunoscut de ultimul laureat cu Premiul Nobel (l-am numit pe Mario Vargas Llosa) poate trage după sine toată republica.

    Şi chiar pe nerecunoscătoarea Românie.

(Litere, ianuarie 2011)